„Pământul – planeta noastră cea de toate zilele”
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), a organziat astăzi, 26 aprilie 2024, conferința „Pământul – planeta noastră cea de toate zilele ”.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), începând cu ora 10.00 și a avut ca temă principală agroecosistemele și provocările agriculturii moderne.
La conferință au participat specialiști din domeniul agricol și din domeniile conexe, cadre didactice și studenți din cadrul FSNSA, alături de elevi de la Colegiul Agricol Poarta Albă.
„În cadrul manifestării au fost dezbătute subiecte referitoare la tradiția și dezvoltarea cercetării științifice agricole și a învățământului agricol în Dobrogea, parteneriatul cu mediul economic agricol, sprijinul oferit de instituțiile de stat în susținerea producătorilor agricoli și a învățământului agricol și dezvoltarea cunoștințelor privind protecția agroecosistemelor terestre. De asemenea, au fost abordate teme referitoare la tehnologiile agricole performante și principalele direcții de dezvoltare a agriculturii în acord cu natura.”, precizează conf. univ. dr. ing. Irina Moise, din partea comitetului de organizare.
Totodată, în cadrul conferinței, studenții din cadrul FSNSA și elevii Colegiului Agricol Poarta Albă au participat la demonstrații practice de lansare și conducere a dronelor agricole, dar și la o competiție de fotografii și la un concurs de proverbe, zicători și citate celebre.
Sursă foto: Unsplash.com
