Conflict spontan între cinci persoane. S-au luat la bătaie în curtea unui imobil din Valu lui Traian. Scandalul a fost oprit de polițiștii din Murfatlar
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încăierare, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, cercetați pentru comiterea faptei.
Astfel, la data de 18 august a.c., în jurul orei 18.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în curtea unui imobil din localitatea Valu lui Traian, are loc un conflict între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în urma unui conflict spontan cinci persoane s-ar fi agresat reciproc, având asupra lor obiecte contondente.
La momentul intervenției polițiștilor, unul dintre cei prezenți la fața locului, ar fi agresat fizic un agent de poliție și ar fi amenințat forțele de ordine.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, 19 august a.c., aceștia au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.