La data de 6 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Ovidiu, au desfășurat activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în rândul persoanelor aflate pe faleza lacului Siutghiol din orașul Ovidiu.
De asemenea, împreună cu polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală 7 Crucea, au acționat pentru prevenirea consumului de droguri sau alte substanțe interzise, precum și a faptelor săvârșite cu violență, în comuna Ghindărești.
Astfel, pentru a evita situațiile de risc, polițiștii vă recomandă:
- Nu păstraţi bani și obiecte de valoare în buzunarele exterioare ale hainelor!
- Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea!
- Nu acceptați băutură, medicamente sau țigarete din partea unor persoane necunoscute, deoarece nu aveți cum să cunoașteți conținutul real al produselor respective!
- Nu încurajaţi violenţa şi limbajul jignitor!
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.