Germania sprijină aliatul său NATO, România, la supravegherea spaţiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS).
Astfel, în această după-amiază, avioanele de luptă Eurofighter ale Forţelor Aeriene Germane au sosit la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa.
„Îi întâmpin cu căldură pe membrii contingentului german de intervenţie în România. Participând din nou la misiunea de poliţie aeriană întărită Air Policing South cu patru avioane de luptă Eurofighter, arătăm că suntem alături de aliatul nostru, România, şi colaborăm la securizarea teritoriului nostru aliat. Le mulţumesc partenerilor noştri români pentru ospitalitate şi pentru cooperarea excelentă.”, a declara ambasadorul Peer Gebauer.
În săptămânile trecute au fost deja implementate ample măsuri pregătitoare pentru desfăşurarea contingentului german, format dintr-un total de 150 de militari.
Începând cu data de 27 noiembrie, patru avioane de luptă Eurofighter vor fi operaţionale, şi vor consolida apărarea aeriană la flancul sud-estic al NATO. În prealabil, se va mai efectua certificarea din partea NATO.
„Vă confirm că este o lună importantă pentru ceea ce desfășurăm în consolidarea capabilităților Armatei României. Așteptăm și până la sfârșitul lunii urmează să sosească în România aeronave germane și aeronave turce care vor contribui la misiunea de poliție aeriană întărită, executată pentru apărarea spațiului aerian al României și spațiului aerian al NATO. Aceste activități pe care le-am precizat numai din ceea ce execută forțele aeriene se adaugă întregului efort integrat al Armatei României desfășurate în acest an pentru construirea unor capabilități concrete și pentru o postură de apărare și descurajare întărită. În ultima perioadă am crescut prezența în teatrele de operații dislocând companiile de infanterie în rezervă intermediară și în rezervă strategică în teatrele de operații din Bosnia și Herțegovina. Suntem la un vârf al participării Armatei României în teatrele de operații după încheierea misiunii din Afganistan. Tot ceea ce facem este să ne construim capabilitățile, să dovedim că Armata României funcționează în parametrii și că suntem în măsură să ne executăm misiunile.”, a declarat, săptămâna trecută la Capu Midia, generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.
De asemenea, la începutul acestei luni primele cinci avioane F16 trimise de Olanda au aterizat la Feteşti. Acestea vor fi folosite la pregătirea piloţilor ucraineni.
Sursă foto: arhivă
