Iată care este traseul
Pe 29 martie 2025, începând cu ora 13:00, constănțenii sunt invitați să participe la Marșul pentru Viață 2025 – „Fiecare om contează”, un eveniment dedicat promovării dreptului la viață al copilului nenăscut și susținerii valorilor umane fundamentale.
Marșul va porni de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” și va urma un traseu semnificativ prin oraș, trecând prin Piața Ovidiu, Str. Mircea cel Bătrân, Capitol, Capela „Sf. Mihail și Gavriil”, Spitalul Județean și întorcându-se pe Bd. Tomis.
Evenimentul este organizat în contextul sărbătorii Bunei Vestiri, un simbol al începutului unei vieți noi, subliniind importanța protejării și respectării fiecărei ființe umane, indiferent de vârstă sau stadiu de dezvoltare.
„Scopul acestui marș este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut și afirmarea valorilor umane. Ne dorim să susținem viața, să încurajăm nașterea și să reamintim importanța familiei, în contextul sărbătorii Bunei Vestiri”, transmite Arhiepiscopia Tomisului.
Marșul pentru Viață este un eveniment neconfesional și apolitic, deschis tuturor celor care cred în importanța susținerii vieții și a familiei. Scopul acestuia este de a atrage atenția asupra valorii fiecărui om, indiferent de circumstanțe, și de a încuraja o cultură a sprijinului și compasiunii.
Organizatorii invită toți cei care împărtășesc aceste valori să se alăture și să devină parte din această mișcare de solidaritate și susținere.

Sursă foto: facebook/Arhiepiscopia Tomisului
