Oncoria Med

Consultații medicale gratuite pe litoral, în perioada 11–16 august

Date:

Acțiunea face parte din campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!”

Turiștii care ajung în stațiunile de pe litoralul românesc, în perioada 11–16 august, vor putea beneficia de consultații medicale gratuite, oferite de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și pneumologi. Acțiunea face parte din campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD).

Potrivit unui comunicat transmis de UMFCD, consultațiile vor avea loc în stațiunile Olimp, Neptun, Venus, Saturn și Mangalia, în corturi medicale special amenajate pe plajă. Echipele medicale vor fi formate din medici rezidenți, specialiști și primari, care vor oferi evaluări gratuite ale stării de sănătate.

Consultațiile vor fi disponibile zilnic, în două intervale orare: 09:00–12:00 și 15:00–18:00. O excepție va fi făcută în data de 16 august, când activitatea medicală se va desfășura doar dimineața, între orele 09:00 și 12:00.

Campania vizează creșterea gradului de conștientizare privind importanța prevenției și a controalelor medicale periodice, în rândul populației aflate în vacanță.

Cred că această frumoasă inițiativă a Universității noastre, campania ‘Asumă-ți să fii sănătos!’, care iată că împlinește 5 ani de existență la malul Mării Negre, a devenit nu doar un eveniment de tradiție pentru medicina de prevenție din România, ci și o oportunitate clară pentru toți cei care doresc să-și evalueze starea de sănătate și care înțeleg că prevenția medicală reprezintă înainte de toate respect de sine, dar și pentru cei din jurul lor, statisticile precedentelor ediții arătându-ne că numărul acestora este într-o continuă creștere și sper ca, anul acesta, frecvența turiștilor care vor trece pragul campaniei să ne ajute să depășim cifra record a consultațiilor înregistrate în 2024, de 5.353, în contextul în care anul acesta campania se bucură de prezența unei noi specialități medicale, pneumologia‘, a declarat rectorul UMF ‘Carol Davila’, prof. univ. dr. Viorel Jinga.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare