Copilul a fost mușcat de față, spate, mâini și picioare
Un incident grav a avut loc luni, 26 mai, pe strada Teilor nr. 38 din municipiul Medgidia, unde un copil a fost atacat de mai mulți câini. Potrivit informațiilor transmise de lt. Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU „Dobrogea”, copilul a suferit multiple plăgi mușcate pe față, spate, membre superioare și inferioare.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD tip B din cadrul Detașamentului Medgidia, care i-a acordat primele îngrijiri medicale victimei. Minorul a fost stabilizat și transportat de urgență la Spitalul Municipal Medgidia pentru tratament de specialitate.
„Din primele informații, vorbim despre un băiețel în vârstă de 2 ani, care a fost mușcat de mai mulți câini pe o stradă din municipiul Medgidia. Precizăm că animalele nu aparțin familiei copilului, iar atacul a avut loc în spațiul public”, a declarat lt. Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU „Dobrogea”.
Se pare că este vorba de câini comunitari.
Circumstanțele în care s-a produs atacul urmează să fie stabilite de autoritățile competente. Reprezentanții ISU și ai Poliției au demarat o anchetă pentru a afla dacă animalele aveau stăpân și dacă a fost respectată legislația privind controlul câinilor agresivi.
Starea de sănătate a copilului este monitorizată atent de echipa medicală.
UPDATE ora 19:00
Mușcăturile i-au produs micuțului o plagă cu lipsă de substanță, motiv pentru care necesită intervenția unui specialist în chirurgie pediatrică. Băiețelul va fi transferat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, pentru că la Medgidia nu i se poate acorda acest tip de îngrijire.
Știre în curs de actualizare
Sursă foto: Unsplash.com
