Medhouse banner

COSR și FRG susțin acțiunile juridice ale Anei Maria Bărbosu: „Nu a fost <<lăsată în aer>> de forurile sportive”

Date:

Sprijin ferm pentru gimnasta Ana Maria Bărbosu în cazul TAS

În urma materialelor apărute recent în presă, care sugerează că forul olimpic – Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federația Națională de specialitate – Federația Română de Gimnastică ar fi încetat sau diminuat sprijinul acordat sportivei Ana Maria Bărbosu, Comitetul Olimpic și Sportiv Român consideră necesare următoarele clarificări:

  • COSR și FRG resping categoric orice afirmație potrivit căreia sportiva ar fi fost „lăsată în aer” în demersurile sale juridice internaționale.
  • Între COSR și FRG există un contract de sprijin financiar în vigoare, cu valabilitate până în 31.12.2026, cu destinație clară și explicită: susținerea în continuare a acțiunilor juridice internaționale întreprinse în cazul Anei Maria Bărbosu, inclusiv acoperirea costurilor aferente procedurilor și reprezentării legale și continuitate mandate pentru asocierea Gherdan&Asociații SCA și dr.Mădălina Diaconu SPLC Avocata&Notaires pentru rejudecarea dosarului OG 24/15 în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), de la Lausanne. Solicitarea de sprijin a venit din partea Federației Române de Gimnastică.

„Acest demers reconfirmă angajamentul ferm al ambelor organizații de a apăra drepturile sportivei și de a utiliza toate căile legale disponibile pentru clarificarea situației generate în urma finalei olimpice de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice Paris 2024, unde Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz după o decizie TAS.

Decizia Tribunalului Federal Elvețian de a întoarce procesul la TAS, după ce acțiunea de revizuire înaintată de americani a fost admisă urmare a identificării unor erori procedurale de comunicare în procesul inițial, a redeschis procedura arbitrală și a repus cauza în analiza instanței competente” a mai transmis COSR.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român asigură că acest caz – al gimnastei Ana Maria Bărbosu – a fost tratat și este tratat în continuare cu maximă responsabilitate, profesionalism și transparență.

COSR și FRG rămân alături de sportivă nu doar prin declarații publice, ci prin acțiuni concrete și asumate, inclusiv prin susținere financiară și juridică.

„Reiterăm faptul că apărarea intereselor sportivilor români reprezintă o prioritate instituțională, iar orice informații incomplete sau eronate care pot afecta imaginea acestora sau a instituțiilor implicate trebuie corectate cu promptitudine”, au încheiat reprezentanții COSR.

Sursă foto: arhivă/ Guvernul României

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Next Generation 112 | Acces voce-video-date pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire

Noua tehnologie lansată de STS care revoluționează apelurile de...

Atenționare de călătorie MAE | Restricții la punctul de frontieră Narva–Ivangorod

Federația Rusă – închiderea temporară a punctului de trecere...