Oncoria Med

Creșele moderne, finanțate prin PNRR, gata să primească personal calificat

Date:

Guvernul aprobă 404 posturi pentru creșele finalizate în programul „Sfânta Ana”

În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, a fost adoptat un memorandum prin care se aprobă scoaterea la concurs a 404 posturi vacante în creșele finalizate în cadrul programului guvernamental „Sfânta Ana”. Aceste unități moderne au fost realizate cu sprijinul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și al Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social.

Pe lângă aceste posturi, vor mai fi disponibile încă 18 pentru creșele construite prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social. În total, 422 de locuri de muncă vor fi deschise pentru personalul din educația timpurie – educatori, îngrijitori, bucătari și personal auxiliar.

Programul „Sfânta Ana” continuă, urmând ca noi creșe să fie construite în mai multe orașe din țară: Pitești, Marghita, Oradea, Bistrița-Năsăud, Reșița, Călărași, Câmpia Turzii, Gherla, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Ploiești, Carei, Mediaș, Câmpulung Moldovenesc, Huși, Râmnicu-Vâlcea (două unități), Vișeu de Sus și Șimleu Silvaniei.

„Mă bucur că am găsit mecanismele, chiar în condiții de criză fiscal-bugetară, să aprobăm aceste posturi, educația timpurie fiind una dintre liniile de dezvoltare asumate și prin Raportul QX”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Prin aceste investiții, se creează locuri de muncă în educația timpurie, se oferă mai multe opțiuni părinților care vor să revină pe piața muncii și se asigură accesul copiilor sub 3 ani la servicii educaționale de calitate, în creșe construite la standarde europene.

Sursă foto: arhivă/Ministerul Dezvoltării

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare