Urmărit internațional pentru omor și droguri, capturat la stația de taxare!
În cursul zilei de ieri, 14 august, polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj au fost solicitați pentru preluarea și continuarea cercetărilor privind depistarea unui bărbat, cetățean străin, față de care, autoritățile judiciare din Albania au emis mandat european de arestare, în vederea extrădării, pentru comiterea infracțiunilor de omor cu premeditare, producerea și deținerea ilegală de arme și muniție, producerea și vânzarea de substanțe narcotice și grup infracțional organizat.
În fapt, polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au depistat în proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, în zona de competență, un bărbat, de 48 de ani, cetățean albanez, urmărit la nivel internațional, care s-a prezentat sub o identitate falsă.
Acesta este cercetat pentru faptul că ar fi ucis cu arme de foc un cetățean albanez, acționând sub forma unui grup infracțional organizat, ulterior organele de poliție identificând și ridicând 9 arme de foc și 130 de kg de stupefiante din locuințele celor implicați.
Cel în cauză a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și prezentat Curții de Apel Craiova, iar instanța și-a însușit propunerea unității de parchet, fiind emis mandatul de arestare.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Schimbul de date și informații a fost realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienescă Internațională din cadrul Poliției Române.
Sursă foto: rol ilustrativ/ IPJ Constanța
