FIBA EuroLeague Women, cea mai tare competiție inter-cluburi din Europa
Campioana en titre a României la baschet feminin, CSM Constanța va evolua, în premieră, în FIBA EuroLeague Women, cea mai tare competiție inter-cluburi din Europa! Din toamnă, CSM va fi în lumina reflectoarelor, alături de cele mai bune echipe ale continentului! Euroliga feminină va porni la drum cu 16 echipe, iar noul format propune un număr mai mare de meciuri, în trei faze, care se vor încheia cu un Final 6!
„Înainte de startul sezonului, vom ști dacă echipa noastră va juca în calificări sau direct în grupe, unde echipele își securizează parcursul european, cu varianta de a merge în EuroCup Women. Din toamnă, spectacolul revine în Sala Sporturilor, cu baschetbalistele noastre în prim-plan! Hai, Constanța”, au transmis reprezentanţii clubului de la malul mării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.