CFR a anunţat că va asigura un program de transport special
Cu trenul la mare, în minivacanţa de 1 mai. Cei care vor să petreacă sau să se relaxeze pe litoral în minivacanţă pot alege trenul pentru că CFR a anunţat că va asigura un program de transport special. În perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov.
CFR va suplimenta cu vagoane trenurile care circulă spre cele mai solicitate destinaţii
„În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.” transmit reprezentanţii CFR. Programul trenurilor SPRE litoral poate fi consultat aici şi cel al trenurilor DINSPRE litoral aici.
