Medhouse banner

Cum s-a desfășurat a treia zi de festival? Jandarmii, polițiștii și pompieri au aplicat 75 de amenzi

Date:

A treia zi a festivalului a decurs fără evenimente deosebite

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora 1.838 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență, transmite Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”.

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanța și Aparatul Central au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 1.300 de persoane.

Inspectoratul General pentru Imigrări a desfășurat activități de control la 9 agenții comerciale care își desfășurau activitatea în incinta festivalului, ocazie cu care au fost verificați 43 cetățeni străini, fără a fi constatate încălcări în ceea ce privește respectarea legislației pe linie de străini.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.

Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale (29 amenzi în valoare totală de 54.905 lei și 46 avertismente):

  • 38 sancțiuni la regimul rutier, (28 avertismente și 10 amenzi în valoare de 6.105 lei);
  • 20 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (13 avertismente și 7 amenzi în valoare de 26.000 lei);
  • 13 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice ( 5 avertismente și 8 amenzi în valoare de 2.800 lei);
  • 2 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2006 privind înființarea centrelor de informare și consiliere pentru tineri, constând în 2 amenzi în valoare de 10.000 lei;
  • 1 sancțiune contravențională pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transporturilor navale, constând în o amendă în valoare de 5.000 lei
  • 320 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;
  • 28 de persoane au fost testate cu aparatul Drugtest rezultatul fiind negativ;
  • 57 persoane au fost testate cu etilotestul – 2 fiind pozitive.

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, a fost oprită din a participa la festival o persoană, identificată având asupra ei substanțe interzise la deținere, conform sursei citate.

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a evenimentului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile din apropiere.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gări și autogări care au legături directe cu municipiul Constanța.

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Constanța și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:

  • 15 traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.); 
  • alte 91 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, hipertensiune arterială etc.).

Două persoane au necesitat investigații suplimentare și au fost transportate la spital.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...