Mesajul ministrului Educației, Daniel David, la finalul probelor de evaluare a competențelor din prima sesiune a Bacalaureatului 2025
Probele de evaluare a competențelor din prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 s-au încheiat cu succes, conform anunțului făcut de ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Oficialul a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei implicați în desfășurarea acestor evaluări și a subliniat importanța colaborării pentru implementarea schimbărilor în sistemul educațional.
„Probele de evaluare a competențelor pentru Bacalaureatul 2025 – prima sesiune – s-au desfășurat și încheiat în condiții bune. În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, inițial, pe bună dreptate, cu rezervă și îngrijorare de unii actori din educație și societate – pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, așa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor și managerilor în beneficiul elevilor, lucrurile s-au desfășurat în condiții bune, fără probleme majore”, a declarat ministrul.
Daniel David a evidențiat faptul că, deși au existat unele dificultăți inerente într-un proces atât de complex, acestea au fost gestionate eficient, în special la nivel local, fără intervenția directă a ministerului. Acest lucru, în opinia sa, demonstrează eficiența unui model colaborativ, esențial pentru succesul schimbărilor în sistemul educațional.
„Unele dificultăți inerente care au apărut într-un demers atât de complex au fost rezolvate mai ales local, fără implicarea ministerului. Acest model colaborativ este soluția pentru schimbări de succes în domeniul nostru”, a mai spus ministrul.
În încheiere, ministrul a felicitat elevii care au susținut probele și a mulțumit profesorilor, managerilor și tuturor celor implicați pentru efortul depus: „Îi felicit pe elevi și le mulțumesc tuturor celor implicați!”.
La nivelul județului Constanța au fost desemnate 51 de centre pentru susținerea acestor probe de competențe de către cei 4.164 de candidați înscriși. Probele scrise vor avea loc în luna iunie.
Pentru probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale s-au înscris 4.164 de candidați (3.984 serie curentă), după cum urmează:
- Proba A – 4.015 candidați;
- Proba B – 8 candidați;
- Proba C – 3.243 candidați;
- Proba D – 2.999 candidați.
Calendarul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025 este următorul:
- 27 – 29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (Proba A)
- 29 -31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (Proba B)
- 3 – 5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (Proba C)
- 5 – 7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale (Proba D)
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2 – 6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23 – 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Menționăm că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
