Medhouse banner

David Popovici la gala Hope Stories: „Nu puneți presiune pe copii, lăsați-i să fie copii! Ajutați-i, iubiți-i, pentru că de iubire au nevoie”

Date:

Povești despre Acasă de la David Popovici, Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, în dar pentru copiii vulnerabili

Pe 4 februarie, la Ateneul Român, prin Gala Hope Stories, Fundația Hope and Homes for Children a celebrat puterea solidarității colective din cadrul campaniei „Ambasador pentru ACASĂ. Când construim o casă, construim un Om”. Cei cinci Ambasadori ai Fundației – Amalia Enache, Alexandru Tomescu, David Popovici, Marius Manole și Mihai Morar – au împărtășit publicului povești emoționante din propriul Univers de Acasă – spațiul amintirilor copilăriei și al oamenilor care le-au marcat devenirea.

„I-au ascultat cu bucurie numeroase personalități publice din sectorul cultural, media și sportiv, reprezentanți ai diplomației, parteneri instituționali și din mediul privat, dar și prieteni și donatori dedicați ai Fundației. Aceștia formează o parte importantă a comunității care zidește nu doar o casă, ci destine și speranță pentru copiii vulnerabili, prin Hope and Homes for Children.

Pentru prima dată împreună pe scena Ateneului Român, cei cinci Ambasadori au împărtășit ce înseamnă pentru ei Acasă, ce le-a croit și ocrotit împlinirea visurilor din copilărie, ce oameni ori întâmplări i-au inspirat să devină profesioniștii pe care astăzi, o țară întreagă îi admiră”, au transmis organizatorii.

Seara a debutat cu un dialog între David Popovici și Amalia Enache, în care sportivul a împărtășit cât de importantă este susținerea venită din partea părinților:

„Indiferent de rezultatul obținut la competiții regionale, naționale, întotdeauna ne opream și mâncam o prăjitură. Întotdeauna era aceeași prăjitură, întotdeauna ei mă iubeau la fel de mult, nu erau niciodată dezamăgiți de mine. De fiecare dată când mă mai întreabă părinți de copii sportivi, cel mai important sfat pe care cred că pot să îl dau este: Nu puneți presiune pe copii, lăsați-i să fie copii. Ajutați-i, iubiți-i, pentru că de iubire au nevoie.”

La rândul său, Amalia Enache a făcut să vibreze inimile celor 700 de spectatori ai Ateneului Român, împărtășindu-le momente din copilăria sa. Jurnalista a evocat imaginea bunicii paterne, a casei primitoare unde își petrecea verile fără griji, a mirosului de pâine caldă și a serilor petrecute sub cerul înstelat al satului. Mihai Morar și Marius Manole au adus în lumină chipul mamei, ca sprijin necondiționat și sursă de iubire și încredere.

Pentru Alexandru Tomescu, „acasă” nu este doar un loc, ci un sunet – muzica a fost o prezență neîncetată, care i-a călăuzit pașii încă din copilărie, umplând fiecare colț al casei în care a crescut. Fiecare poveste, fiecare amintire rostită pe scena Ateneului a fost o mărturie a iubirii, a rădăcinilor și a legăturilor care ne definesc.

Emoțiile discursurilor au fost însoțite muzical de TRIO AMPHITRIO, ansamblul de jazz format din pianistul și compozitorul Andrei Petrache, basistul Marin (Mike) Alexandru și percuționistul Philip Goron. La finalul evenimentului, Ambasadorii Hope and Homes for Children au oferit publicului o surpriză: Doru Trăscău, solistul trupei The Mono Jacks, a interpretat alături de copiii de la Cor cu Dor, celebra melodie „1000 de Da”. „Vreau o mie de Da pentru fiecare Nu” este semnificația fiecărui gest de generozitate din această campanie, care a răsturnat toate piedicile din calea copiilor vulnerabili.

La finalul serii, cei prezenți au avut ocazia de a participa la o tombolă specială, prin generozitatea Ionelei și a lui Marius Cozmiuc – vicecampioni olimpici la canotaj – care au oferit, în semn de recunoștință față de mobilizarea comunității, telefonul ediție specială, primit la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Despre campania „Ambasador pentru ACASĂ. Când construim o casă, construim un Om”

„Ambasador pentru ACASĂ. Când construim o casă, construim un Om” a demonstrat că atunci când oamenii de bine își unesc forțele, miracolele devin posibile. 11 copii cu nevoi speciale severe vor avea un Acasă adaptat nevoilor lor, în care să crească, să învețe și să-și dezvolte potențialul. Această casă va marca închiderea ultimului centru de plasament din sectorul 5 al capitalei, un simbol al unui sistem care trebuie să lase loc unor soluții moderne și eficiente pentru protecția copilului.

La suma inițială de 435.000 de euro strânsă de Ambasadorii Hope and Homes for Children, s-au adăugat donații din partea comunității, ducând totalul la 588.000 de euro. Astfel, pe lângă construcția casei de tip familial din sectorul 5, se vor pune și bazele următoarei case pentru copiii din sistemul de protecție. Fundația își continuă, astfel, misiunea de a închide toate centrele de plasament din România până în 2027, pentru că fiecare copil are dreptul la un Acasă.

Sursă foto: facebook/David Popovici

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Un pasager dintr-un autocar care venea din Grecia, reținut pe DN5 în baza unei alerte naționale

Acțiune „Joint Action Day Pirates 4” la Giurgiu: persoană...

Accident grav cu un microbuz de pasageri în județul Arad. Șoferul a murit la volan

Șoferul unui microbuz plin cu pasageri a murit în...

Prins la volan fără permis și cu o alcoolemie uriașă în aerul expirat

Avea 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și...