Medhouse banner

De la 10 pe linie la aur mondial la Olimpiada Internațională de Lingvistică: „Mi-ar plăcea să fiu implicată într-un proiect care contează”

Date:

Tânăra din Tulcea, Ioana Steliana Barbu, ridică tricolorul pe cel mai înalt catarg

Tricolorul României a fost ridicat pe cel mai înalt catarg la Olimpiada Internațională de Lingvistică grație performanței excepționale a Ioanei Steliana Barbu. Tânăra a obținut Medalia de aur la competiția din Taipei, Taiwan, care a reunit peste 400 de participanți din 43 de țări, confirmând încă o dată potențialul extraordinar al generației sale. Un an mai devreme, în Brazilia, aceeași elevă aducea acasă o Mențiune Specială.

Perseverența și pasiunea pentru limbaj au transformat-o, însă, într-o campioană mondială. Datorită rezultatelor sale, Ioana Stelian Barbu a fost inclusă în campania naționala „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

„Mi-aş dori să contribui la organizarea şi popularizarea acestei olimpiade la noi în ţară, şi, desigur, să compun probleme interesante pentru generaţiile care vin”, spune Ioana, cu o maturitate care depășește vârsta ei.

Rezultatele academice ale Ioanei completează tabloul unei cariere școlare impresionante. Absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret” din Tulcea, a obținut cea mai mare medie la Bacalaureat din județ – 9,98. Notele vorbesc de la sine: 10 la Limba și Literatura Română, 10 la Matematică și 9,95 la Informatică. Și nu e pentru prima dată când excelează la examene naționale: în 2021, Ioana era cunoscută drept eleva de 10 de la Evaluarea Națională, confirmând încă de atunci o direcție ascendentă în parcursul său.

Drumul ei academic continuă la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Naționale de Știință și Tehnologie București, unde își propune să îmbine pasiunea pentru matematică și tehnologie cu dorința de a contribui la binele comun.

„Mi-ar plăcea să fiu implicată într-un proiect care contează, fie că e în cercetare, educaţie, tehnologie sau alt domeniu. Ideal, într-un loc unde să pot folosi ce am învăţat pentru a contribui la binele comun”, mărturisește Ioana

Prin determinarea și talentul său, Ioana Steliana Barbu este un exemplu al excelenței academice și un reper al responsabilității civice. Este dovada că România are tineri capabili să transforme performanța personală într-o forță pentru viitorul societății.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Festival în Parcul Gării. Weekend de Constanța aduce universul steampunk pe 17 și 18 iulie

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al...

Aur pentru CSM Constanța: Amalia Maria Niță a câștigat medalia de aur la turneul internațional de box

Amalia Niță s-a impus cu 5-0 în finala categoriei...

Farul Constanța a semnat cu jucătoarea americană Sydney Robertson

Fundașul central Sydney Robertson a semnat cu Farul Constanța Farul...

Găsit fără viață la locul de muncă! Un agent de pază din Galați a fost găsit decedat la groapa de gunoi

Poliția Galați cercetează moartea unui paznic de 50 de...