Cu ocazia Zilei Constituției, marcată anual pe data de 8 decembrie, deputatul Rodica Plopeanu a transmis un mesaj amplu și tranșant privind modul în care este respectată Legea fundamentală a României. Parlamentarul a subliniat importanța momentului istoric din 1991 și a făcut o radiografie critică a modului în care clasa politică a înțeles, de-a lungul anilor, rolul și spiritul Constituției.
Redăm integral declarația deputatului Rodica Plopeanu:
„8 decembrie Ziua Constituției Constituția nu e o carte de vizită, e un contract sfânt pe care l-am încălcat prea des În fiecare an, pe 8 decembrie, ne oprim o clipă să ne amintim că trăim într-o țară care și-a dat singură, prin voința poporului, o Lege fundamentală. La 8 decembrie 1991, la doi ani după ce am ieșit din cea mai neagră noapte a istoriei noastre recente, românii au spus „da” unei Constituții care promitea democrație, stat de drept, economie de piață și drepturi egale. A fost un act de curaj și de speranță.
Astăzi, la 34 de ani distanță, nu putem să nu ne întrebăm: mai recunoaștem noi oare țara pe care am visat-o atunci? Când citesc articolul 1 din Constituție: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, îmi vin în minte cuvintele lui Cicero, care spunea că „salus populi suprema lex esto”: binele poporului să fie legea supremă. Nu binele unui partid, nu binele unui grup de interese, nu binele imaginii cuiva. Binele poporului. Și totuși, trăim vremuri în care binele poporului pare ultima grijă a celor care conduc destinele țării. Nu e vorba doar despre ce se întâmplă azi, ci despre o anumită detașare care s-a accentuat în ultimii ani – o distanță tot mai mare între Palatele de sticlă și ulița românească.
Oamenii văd cum deciziile se iau după interese de moment, nu după nevoile reale ale țării. Văd cum instituțiile, în loc să devină mai puternice, sunt tratate ca niște trofee de împărțit. Văd cum discursul despre „reforme” rămâne, de cele mai multe ori, doar discurs. Eu nu cred că istoria noastră recentă a fost doar întuneric și greșeală. Au fost și perioade în care, chiar dacă măsurile erau nepopulare, exista o anumită coerență, un anumit simț al direcției. Îmi amintesc, de pildă, anii în care s-au făcut privatizări care, da, au fost dureroase pentru mulți, dar au oprit sângerarea bugetului și au permis intrarea marilor investitori străini fără de care nu am fi avut azi nici măcar creșterea economică de care ne mândrim.
Îmi amintesc anii în care, în plină criză mondială, România a fost una dintre puținele țări care au reușit să crească economic și să mărească veniturile populației fără să ceară bani cu dobânzi ucigătoare de la FMI. Îmi amintesc momentul în care România a intrat în NATO – o decizie luată cu viziune, cu curaj, chiar dacă pe atunci mulți o considerau imposibilă. Erau vremuri în care cei de la putere, oricât de mult i-am criticat și noi uneori (și aveam de ce), înțelegeau totuși că funcția publică nu e despre imagine, ci despre responsabilitate. Că puterea e temporară și că, la finalul mandatului, singurul lucru care contează e dacă ai lăsat țara mai sănătoasă decât ai găsit-o.
Astăzi, în schimb, vedem prea des o conducere care pare că trăiește într-o realitate paralelă: vorbește despre „România educată” când profesorii abia își plătesc facturile, despre „piața liberă care rezolvă tot” când antreprenorii mici sunt sufocați de costuri și birocrație, despre „responsabilitate fiscală” când serviciile publice sunt împinse la limită și lăsate fără resurse. Nu cer să fim perfecți. Cer doar să fim realiști. Să înțelegem că România nu e un slogan de campanie, ci o țară cu oameni care se trezesc dimineața să muncească, să-și crească copiii, să-și plătească ratele și impozitele.
Constituția din 1991 a fost scrisă cu speranța că nu vom mai avea niciodată conducători care să creadă că țara le aparține. A fost scrisă ca un contract între generații: cei care au murit în ’89 ne-au lăsat-o nouă, iar noi avem datoria să o lăsăm mai bună copiilor noștri. De Ziua Constituției, nu vă cer să aplaudați pe cineva anume. Vă cer doar să ne amintim cu toții că România nu e a niciunui guvern, a niciunui președinte, a niciunui partid. România e a noastră. La mulți ani Constituției! Și fie ca, într-o bună zi, să putem spune că am meritat-o cu adevărat.”, a încheiat Rodica Plopeanu.
