Medhouse banner

DIICOT confirmă că procurorul de caz le-a permis fraților Tate să plece din România! Cei doi ar fi părăsit țara cu un avion privat

Date:

DIICOT a precizat că ”a fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României”

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au confirmat joi dimineața că procurorul de caz le-a dat voie fraților Andrew și Tristan Tate să plece din România. Frații Tate ar fi părăsit joi dimineața România, cu un avion privat, având ca destinație Florida.

După ce informația a apărut în presă, DIICOT a venit cu o precizare privind situația juridică a fraților Tate.

”Cu privire la doi inculpați, persoane cu dublă cetățenie, americană și britanică, aflați sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetați de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menținută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală.

A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară”, a precizat DIICOT, într-un comunicat de presă.

Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe.

Ulterior, în decembrie 2024, instanțele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Sursa foto: antena3.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Cazinoul din Constanța devine centrul cultural al vacanței de 1 Mai

Expoziție regală excepțională în Sala Oglinzilor a Cazinoului Două expoziții...

12 aparate de electrocutat peștele, scoase din circuit de Garda de Coastă

Noi capturi de dispozitive de pescuit electric la Tulcea Polițiștii...

(Foto) GHID COMPLET: Înscrierea la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027. Tot ce trebuie să știe părinții

Reînscrierile la educația timpurie debutează pe 18 mai Ministerul Educației...