Medhouse banner

DIICOT derulează operațiunea „Școala”! Elevi și studenți din Iași vizați de percheziții într-un dosar de trafic de droguri!

Date:

DIICOT a anunțat că procurorii și polițișii fac 50 de percheziții

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează 50 de percheziții domiciliare în municipiile Iași, București, Galați, Pașcani și orașul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, săvârșite în special în mediile școlare.

„Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți ai unor unități de învățământ de pe raza județului Iași, față de care organele de urmărire penală au desfășurat ample activități de documentare și investigare în combaterea traficului cu substanțe interzise.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi și studenți).
Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, DGASPC Iași și Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicați ca urmare a consumului de substanțe interzise”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.

Concomitent, oamenii legii fac 4 percheziții domiciliare în municipiul Bârlad, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2024, un număr de 4 făptuitori au vândut, în mod repetat, substanțe psihoactive către consumatori, în special elevi ai unităților de învățământ de pe raza municipiului Bârlad.
Audierile în această cauză se vor desfășura la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...