Sursa foto: Digi24
DNA precizează că cele 9 apartamente se află în București
Direcția Națională Anticorupție (DNA) anchetează trei notari publici acuzați de abuz în serviciu. În același dosar mai sunt cercetate alte patru persoane pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (în forma instigării sau complicității), fals intelectual în formă continuată (în forma instigării sau complicității), uz de fals în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), mărturie mincinoasă în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), fals în declarații în formă continuată (în forma autoratului sau instigării) și spălarea banilor.
Potrivit DNA, dosarul vizează eliberarea nelegală, de către cabinetele notariale, în perioada 2021-2022, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor apartamente aflate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori. După obținerea documentelor respective, proprietățile erau vândute la prețul pieței.
”În concret, în contextul menționat mai sus, notarii publici, la instigarea și cu complicitatea celorlalți 4 inculpați, dar și a altor persoane, ar fi eliberat în mod nelegal 9 certificate de moștenitor în care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moștenitori ai unor apartamente situate în municipiul București. Apartamentele respective obținute în această modalitate ar fi fost tranzacționate pe piața imobiliară, inculpații obținând astfel în mod nelegal peste 560.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă remis de DNA.
