Medhouse banner

Dosar penal pentru 2 bărbați din Mangalia. Polițiștii au găsit asupra lor mai multe monede din secolul IV d.Hr.

Date:

Dosar penal pentru furt calificat și efectuarea de lucrări care pot afecta siturile arheologice

Dosar penal pentru furt calificat și efectuarea de lucrări care pot afecta siturile arheologice. La data de 4 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat doi bărbați, de 39 de ani, respectiv 43 de ani, care ar fi efectuat detecții neautorizate, cu ajutorul unor detectoare de metale, în extravilanul comunei Albești, într-o zonă ce este evidențiată și protejată ca sit arheologic în Repertoriul Arheologic Național.

În urma efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre bărbați au fost descoperite, printre alte bunuri, două monede datând din secolul IV d.Hr. și o cataramă de curea antică.

În urma efectuării controlului vehiculului cu care s-ar fi deplasat cei doi bărbați, în interiorul acestuia au fost descoperite, printre alte bunuri, o monedă datând din secolul IV d.Hr. și un fragment de fibulă din bronz.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cei doi bărbați dețin în mod legal detectoarele de metale.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică, accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...