Medhouse banner

Două aeronave au aterizat vineri, de urgență, pe aeroportul ”Henri Coandă”! Vezi ce s-a întâmplat

Date:

Aeronavele au aterizat în siguranță

Două aeronave au solicitat vineri aterizarea de urgență pe Aeroportul ”Henri Coandă”, din Capitală. În primul caz, un avion al companiei ”Ryanair” a inițiat mesajul de urgență ”MAYDAY”, după ce a decolat de la Otopeni către Marsilia, cu 194 de persoane la bord, iar semnalizările de incendiu s-au aprins pentru unul dintre motoare.

Potrivit autorităților, acesta s-a întors pe ”Henri Coandă” fără avarii sau victime, în condiții de siguranță. Tot vineri, o cursă ”Wizzair” care decolase de la Budapesta cu destinația Abu Dhabi, cu 230 de pasageri la bord, a cerut aterizarea de urgență la Otopeni, în urma unor probleme de natură tehnică.

Ambele avioane au aterizat în siguranță, iar călătorii au fost debarcați și evacuați.

„Ca urmare a informării primite de la Aeroportul Otopeni (AIHC), privind existenţa a două aeronave cu probleme tehnice, care urmează să aterizeze, ISU B-IF a alertat toate categoriile de autospeciale necesare pentru acest tip de urgenţă, în sprijinul formaţiunii de pompieri aparţinând AIHC. Cele două aeronave au aterizat, pasagerii şi membrii echipajelor au fost debarcaţi şi evacuaţi în condiţii de siguranţă, fără acuze medicale”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, potrivit News.ro.

La aeroport au fost trimise 2 echipaje medicale Smurd si 3 echipaje de pompieri, pentru a interveni în caz de necesitate.

Sursa foto: Calea Europeană

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sfântul Gheorghe, „Străjerul Primăverii”, celebrat de peste un milion de români

Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”: Tradiții și obiceiuri Astăzi, 23...

(Foto) Acțiune de amploare a ARBDD. 9,5 tone de unelte de pescuit ilegale, distruse!

Peste 6.000 de unelte confiscate de ARBDD au fost...

(Foto) INCDM „Grigore Antipa” susține candidatura Dobrogei pentru titlul european din 2029

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” se alătură...

Președintele României a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului

Pedepse aspre pentru agresori. Nicușor Dan a semnat legea...