Oncoria Med

Două societăți comerciale, amendate. Făceau afaceri cu material lemnos

Date:

Două societăți comerciale, amendate

Două societăți comerciale, amendate. La data de 2 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Constanța, au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Societățile aveau ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos

În cadrul activităților derulate, au fost verificate depozitele societăților comerciale din municipiul Constanța, având ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos.

În cazul ambelor societăți comerciale au fost constatate diferențe între stocul scriptic și cel faptic.

Astfel, unul dintre operatorii economici a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 13 m.c. de cherestea, în valoare de 11.255 de lei.

Totodată, cea de-a doua societate comercială a fost sancționat contravențional cu suma de 9.000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 26 m.c. de material de lemn de foc, în valoare de 7.197 de lei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție unde plătiți rovinieta! Un site neautorizat percepe taxe cu până la 186% mai mari

Roviniete mai scumpe cu zeci de euro pe internet:...

(Foto) A fost semnat contractul de finanțare pentru cel mai mare Acvariu din spațiul balcanic

Un nou Acvariu modern va fi construit la CMSN Unul...

Alertă epidemiologică! 41 de miei dintr-un transport ilegal din Alba sunt de negăsit

Transport ilegal de 92 de miei, depistat de polițiști...