Medhouse banner

Droguri găsite în buzunarul unui bărbat. A fost oprit pe stradă de polițiști

Date:

Droguri găsite în buzunarul unui bărbat

Avea droguri în buzunar! La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii au observat, pe strada Valea Seacă, din comuna Valu lui Traian, două persoane cu un comportament nefiresc.

Acestea au fost legitimate și identificate, stabilindu-se că este vorba de doi bărbați, de 26 de ani, respectiv 28 de ani.

În urma efectuării controlului corporal, asupra bărbatului de 26 de ani au fost descoperite trei foițe din staniol în care se aflau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, foițe pentru confecționarea artizanală a țigaretelor, precum și mai multe țigarete fragmentate.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Acțiunea Blocada

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au desfășurat acțiunea Blocada, în cadrul căreia au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de substanțe interzise.

Acțiunea s-a desfășurat în orașul Murfatlar și comuna Valu lui Traian.

Astfel, au fost legitimate 59 de persoane și au fost verificate 35 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și la O.U.G 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 5.000 de lei.

La acțiune au participat și jandarmi.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare