sursa foto: Antena Sport
Farul are ca obiectiv accederea în play-off
Farul Constanța deschide vineri noul sezon al Superligii! „Marinarii” o înfruntă pe stadionul de la Ovidiu, de la ora 18.30, pe Unirea Slobozia, echipă nou promovată pe prima scenă a fotbalului românesc.
Managerul Farului, Gheorghe Hagi, consideră că partida nu va fi una ușoară pentru elevii săi, mai ales în contextul accidentărilor din lotul Farului.
„Un nou început de drum, în care vom încerca din nou să intrăm în playoff. Am lucrat mult în această perioadă și sper ca din prima etapă să ne impunem, pentru că va fi cu siguranță un meci greu. Din păcate, ca și anul trecut, am avut accidentări încă din prima zi a pregătirilor.
Pe Larie l-am pierdut pentru câteva luni, Bălașa are și el probleme, Iancu nu este la sută la sută. Dar trebuie să ne impunem jocul, să marcăm și să câștigăm. Ne mai dorim un jucător în atac și poate pe cineva în bandă, defensiv. În privința lui Alibec, depinde de el, aici este casa lui și oricând este binevenit”, a declarat Gheorghe Hagi.
Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, își dorește ca jucătorii săi să se adapteze cât mai rapid la nivelul Superligii.
„Începem Superliga în fața unei echipe bune, cu un antrenor extraordinar. Mă gândesc să trecem repede peste emoțiile normale începerii campionatului și să jucăm cu aceeași atitudine cu care am jucat și în Liga 2”, a declarat Adrian Mihacea.
