Medhouse banner

Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, plasat sub control judiciar! Cauţiune de 500.000 de lei

Date:

sursa foto: hotnews

Florian Coldea a stat mai bine de 15 ore în sediul DNA

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI) a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), conform unor surse judiciare citate de agenţia Agerpres. Florian Coldea este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Florian Coldea a ajuns joi în sediul DNA, din Bucureşti, şi a stat acolo mai bine de 15 ore. La ieşirea din clădire, spre dimineaţă, acesta nu a făcut declaraţii. Conform Agerpres, cauţiunea stabilită pentru Florian Coldea se ridică la 500.000 de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi fostul general SRI Dumitru Dumbravă, dar şi avocatul Doru Trăila. Cei doi au fost, la rândul lor, plasaţi sub control judiciar, în cazul lui Dumbravă fiind stabilită tot o cauţiune de 500.000 de lei.

Denunţătorul din acest dosar este afaceristul Cătălin Hideg, judecat pentru fraude cu fonduri europene

sursa foto: Antena 3

Denunţătorul din dosarul instrumentat de DNA este omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed International, care a fost pus sub acuzare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, instrumentat de către Parchetul European (EPPO), condus de către Laura Codruța Kovesi.

Acesta a declarat joi, la Antena 3, că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăila, suma de 600.000 de euro pentru a obţine în favoarea lui o pedeapsă cu suspendare într-un dosar în care era anchetat pentru fraude cu fonduri europene. Cătălin Hideg a declarat la Antena 3 că ar fi semnat contractul. Ulterior, el a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

„Domnii generali” ar fi cerut 600.000 de euro pentru a obţine o pedeapsă cu suspendare pentru Cătălin Hideg

„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro.

Dânsul a zis: Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a declarat Cătălin Hideg, la Antena 3.

„M-au ameninţat că o să-mi explodeze o bombă în faţă”

„Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg. El a mai precizat că a achitat doar 100.000 de euro din suma respectivă şi că nu are dovezi că banii ar fi ajuns la Coldea sau la Dumbravă, explicând, însă, că a prezentat procurorilor DNA 20 de înregistrări, „cu probe clare” în favoarea afirmaţiilor sale.

Cătălin Hideg susţine că a fost supus unor presiuni extraordinare pentru a plăti restul de bani. „M-au amenințat că o să-mi explodeze o bombă în față, că nu știu cu cine mă pun, că ei conduc România (…) Ei dădeau foc firmei și tot ei o stingeau dacă le acceptai condițiile”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...