Se lucrează de zor în parcul Gării din Constanța, care trece printr-o amplă fază de reamenajare. Municipalitatea promite că totul va fi gata până la venirea verii.
„Până pe data de 01 iunie, constănțenii vor găsi Parcul de la Gară reabilitat, modernizat și redat publicului. Pentru cei care încă aveau dubii, vorbim de extinderea cu 2.000 mp a spațiului verde din parc. Continuăm plantările, iar gazonul deja începe să arate așa cum trebuie. Piesele de mobilier urban au fost achiziționate și vor fi montate în perioada următoare” , a declarat primarul Vergil Chiţac.
Proiectul, în valoare de 17.474.195,86 lei cu TVA, este executat de Almma Contractors Group SRL – Tera Design Studio, alături de alte firme subcontractante specializate în diverse domenii ale construcțiilor și amenajărilor peisagistice. Pe lângă reconstrucția fizică, proiectul își propune să recreeze și să redefinească experiența comunitară, adăugând două amfiteatre verzi și mobilier urban modern.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.