Școala Gimnazială nr. 6 intră în șantier: 18 luni de lucrări pentru eficiență energetică și siguranță
Au început lucrările de execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 6. Acestea au un termen de 18 luni de la emiterea ordinului de lucru.
„Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 6, Constanța” reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale a orașului”, transmit reprezentanții municipalității.
Valoarea totală a proiectului este de 21.697.882,96 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Principalele lucrări prevăzute în cadrul proiectului:
- Termoizolarea pereților și înlocuirea tâmplăriei pentru creșterea eficienței energetice;
- Montarea de balustrade noi și refacerea trotuarelor;
- Modernizarea sistemelor sanitare, termice, electrice și de ventilație;
- Implementarea unui sistem modern de stingere a incendiilor;
- Montarea unor instalații pentru energie verde (panouri fotovoltaice);
- Instalarea unui sistem integrat de management energetic (BMS).
„Aceste lucrări vor transforma imobilul într-un spațiu modern și sigur, dedicat formării viitoarelor generații. Vă mulțumim pentru sprijinul constant și pentru încrederea acordată în dezvoltarea infrastructurii educaționale a orașului nostru”, au mai transmis reprezentanții municipalității.






Sursă foto: Primăria Constanța
