Medhouse banner

(Foto) Campania națională „Generația fără HPV” continuă până pe 24 august

Date:

Campania are loc în mai multe stațiuni de pe litoral

Campania națională „Generația fără HPV”, inițiată de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, a debutat pe 15 august pe litoralul românesc și va continua până pe 24 august, cu acțiuni zilnice în stațiunile Mamaia, Costinești, Mangalia și Vama Veche.

La Constanța, voluntarii Clubului Rotary Cetatea Tomis au fost prezenți în mai multe puncte-cheie pentru a aduce mesajul de prevenție mai aproape de oameni: pe plaja ZooM Beach, unde au stat aproape de turiști chiar și atunci când vremea a fost schimbătoare, dar și în Centrul Vechi al Constanței și într-un centru comercial al orașului.

„Sănătatea nu intră în vacanță, iar prevenția înseamnă responsabilitate. Am vrut să fim acolo unde sunt oamenii, să răspundem întrebărilor lor și să arătăm că protecția împotriva HPV este o alegere simplă, dar esențială pentru viitor”, au transmis reprezentanții Clubului Rotary Cetatea Tomis.

Campania, inițiată de Rotary Club Ripensis Timișoara și Rotary Club București Nord, beneficiază de sprijinul cluburilor din Dobrogea, al Asistentului Zonal Georgiana Aida și al Asistentului Guvernator Răican Florin.

La evenimentele de pe litoral s-a aflat și Andrei R. Botez, Guvernatorul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, care a subliniat importanța colaborării dintre cluburi și implicarea voluntarilor în această inițiativă.

„Până pe 24 august, voluntarii Rotary îi așteaptă zilnic, între orele 10:00 și 18:00, pe toți cei care doresc să afle informații despre prevenirea infecțiilor provocate de virusul HPV și să se alăture mișcării pentru o generație sănătoasă”, transmite Nina Popescu, președintele Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Doliu în învățământul constănțean: profesorul de religie Simona Nicoleta Iordache s-a stins din viață

Comunitatea educațională din Constanța este în doliu după pierderea...

Exponatul săptămânii: „Ștergarul de nuntă din Dobrogea de Sud

Un ștergar de borangic din 1934, vedeta colecției de...