Lucrarea are tematică deltaică
Primăria Municipiului Tulcea reușit să găsească soluții pentru pereții unei parcări rezidențiale. Concret, pe strada Mărășești, acolo unde erau mai multe garaje, care ulterior au fost desființate, municipalitatea a apelat la doi artiști pentru a „decora” locul.
„Cum dau viață artiștii unor spații terne: decorație murală, pe strada Mărășești, într-o parcare rezidențială amplasată în locul unor garaje desființate. Lucrarea are tematică deltaică, a fost contractată de Primăria Municipiului Tulcea și este realizată de doi artiști locali: Adrian PAL JR (Tulcea) și Cristian BÂLEA (Sulina).”, transmit reprezentanții primăriei.
Lucrarea aduce în prim-plan frumusețea și diversitatea naturală a Deltei Dunării, o temă care nu doar înfrumusețează spațiul, dar și promovează patrimoniul natural local. Inspirată de flora și fauna din deltă, picturile murale reușeșc să creeze o atmosferă aparte în zonă.
Primăria Tulcea anunță că intenționează să continue această inițiativă de revitalizare urbană prin artă, fiind în discuții și cu alți artiști plastici. În viitorul apropiat, puncte termice, stații de pompare, calcanele unor blocuri, ziduri și garduri de beton ar putea fi transformate în „pânze de mari dimensiuni” pentru artiști. Astfel, proiectul urmărește nu doar înfrumusețarea, ci și reconectarea locuitorilor cu locurile în care trăiesc, prin intermediul artei.
Implicarea comunității și a tinerilor tulceni
Primăria invită tulcenii să contribuie cu idei de îmbunătățire a spațiilor publice și să-și exprime preferințele pentru tematicile următoarelor lucrări murale. În plus, proiectul va include și tineri amatori de artă urbană din Tulcea, oferindu-le șansa de a lucra alături de artiști profesioniști și de a-și aduce contribuția la aspectul orașului.
„Suntem în discuții și cu alți artiști plastici pentru a continua ambientarea unor spații din oraș, prin intermediul picturii murale: puncte termice, stații de pompare, calcanele unor blocuri, ziduri sau garduri de beton etc. Așteptăm propunerile Dumneavoastră punctuale.”, mai precizează sursa citată.
Sursă foto: facebook/Primăria Tulcea