Medhouse banner

(Foto) Incendiu în Tulcea. O casă din Izvoarele a fost cuprinsă de flăcări

Date:

Două persoane au avut nevoie de asistență medicală

În urmă cu scurt timp Detașamentul de pompieri Tulcea a fost anunțat prin apel la 112 despre faptul că în localitatea izvoarele din jud. Tulcea A izbucnit un incendiu la o locuință.

Către locul evenimentului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, iar în sprijinul salvatorilor A fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat ca incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, în zona coșului de fum al sobei, cu degajări mari de fum.

În urma recunoașterii au fost identificate trei persoane din care două fiind proprietarii locuinței cu vârste de aproximativ 80 de ani. După ce au fost evaluate medical și le-a fost acordat primul ajutor de către echipajul SMURD, au refuzat transportul la spital, acestea ne prezentând leziuni vizibile ori intoxicație cu fum.

Pompierii tulceni au reușit să localizeze incendiul și să evacueze dintr-o încăpere afectată de foc bunuri electronice, electrocasnice și obiecte de mobilier fiind prevenită posibilitatea de extindere a incendiului la intreaga locuință.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectată o suprafață de aproximativ 15 mp din acoperișul casei, pod și obiecte de mobilier dintr-o cameră de locuit.

Cauza probabilă de producere a incendiul a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Kira Kiralina, pisica din România care a cucerit și Scandinavia!

Frumusețea pisicii din România care continuă să cucerească lumea Kira...

O seară magică la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”!

Sâmbătă de poveste la Teatrul Național de Operă și...

UNTOLD are nevoie de votul tău în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals!

104 zile până la UNTOLD ONE. Celebrează noua eră...