Medhouse banner

(Foto) Percheziții într-un dosar de trafic de migranți. Un bărbat a fost reținut. Cerea 50 de euro de persoană

Date:

Polițiștii de frontieră au ridicat mai multe bunuri și un autoturism

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, împreună cu cei ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, au pus în executare, ieri dimineață, două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Poienile de Sub Munte, județul Maramureș. În urma acestora, un cetățean român a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi. Activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională a unui cetățean român, care ar fi transportat, în schimbul unor sume de bani (câte 50 de euro pentru fiecare persoană), doi cetățeni ucraineni ce au intrat ilegal din Ucraina pe teritoriul României.

Ieri, în urma punerii în executare a celor două mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Maramureș, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureș, au identificat și au ridicat mai multe bunuri ce pot constitui mijloace de probă în cauză, respectiv un autoturism de teren înmatriculat în România, două telefoane mobile și o sumă importantă de bani, respectiv 52.350 euro.

De asemenea, a fost emis un mandat de aducere pe numele unui cetățean român în vârstă de 40 de ani. Ulterior, față de acesta a fost emisă de către polițiștii de frontieră o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației reafirmă faptul că lupta împotriva migrației ilegale și a formelor de sprijin a acesteia rămâne o prioritate, acțiunile fiind desfășurate constant, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile judiciare competente.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare