Oncoria Med

(Foto) Polițiștii locali i-au amendat pe comercianții ambulanți! Vindeau gogoși și porumb pe plajă sau faleză

Date:

Poliția Locală Constanța continuă lupta împotriva comerțului ambulant

Polițiștii locali acționează permanent pentru siguranța constănțenilor și turiștilor aflați pe litoralul românesc. Cei surprinși desfășurând activități de comerț ilicit pe domeniul public sau privat al statului sunt sancționați contravențional.

În acest weekend, a fost depistată o persoană în timp ce comercializa produse fără a îndeplini condițiile legale pe faleza stațiunii Mamaia. Aceasta a fost sancționată, iar modulul de vânzare a fost confiscat. De asemenea, o altă persoană a fost surprinsă comercializând diverse produse pe faleza Cazino din Constanța. Și aceasta a fost sancționată contravențional, iar bunurile au fost confiscate.

De la începutul sezonului estival, polițiștii locali au aplicat un număr de 594 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 399.250 lei, pentru fapte de comerț ambulant.

„Facem apel la cetățeni să nu încurajeze comerțul ambulant și să cumpere produse doar din locuri special amenajate și autorizate de către autoritățile publice.

Comercianților ambulanți le lansăm un avertisment puternic și ferm: reacția Direcției Generale Poliția Locală Constanța va fi una legală și extrem de riguroasă. Bunurile și produsele comercializate fără documentele legale necesare vor fi confiscate de autorități.

Un alt aspect pe care dorim să-l subliniem este îndatorirea operatorului economic – utilizator al plajei, care are obligația de a nu permite comerțul ambulant, conform prevederilor O.U.G. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre. În caz contrar, acesta va fi sancționat conform actelor normative în vigoare.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de email [email protected].”, a transmis Poliția Locală.

Acțiuni similare vor continua până la restabilirea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, atât pe aleile de promenadă, cât și în alte zone.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fiica unui cunoscut medic din Constanța, admisă cu media 9,62 la Facultatea de Medicină Generală

Rezultat remarcabil la Constanța: Bianca Leica, admisă la Facultatea...

Întăriri de marcă la CSM Constanța. Șapte voleibaliste noi se alătură echipei pentru noul sezon

Cinci românce și două americance au semnat cu CSM...

(Foto) Ai mașină abandonată pe stradă? Iată unde va ajunge dacă nu o ridici singur

50 de autovehicule abandonate vor fi transportate în parcul...