Dincolo de uniformă: un om care pune comunitatea pe primul loc
Astăzi, în zona Agigea–Eforie, un incendiu de miriște a amenințat fermele din apropiere, iar în mijlocul acestei situații dificile, pompierul SGP Răzvan Ardeleanu, de la Stația de Pompieri Tuzla, a dat din nou dovadă de devotament și curaj.
Deși se afla în timpul liber, în drum spre casă, însoțit de prietena sa, Răzvan a observat un nor gros de fum ridicându-se în depărtare și nu a putut să treacă nepăsător. A oprit imediat mașina, s-a echipat cu costumul de intervenție aflat în portbagaj și s-a alăturat colegilor săi în lupta cu flăcările care amenințau gospodăriile din zonă.
Implicarea nu s-a limitat doar la el. Prietena lui a oferit un sprijin de nădejde, preluând baxuri cu apă de la o fermă din apropiere și distribuindu-le cu ajutorul unui ATV către toate autospecialele implicate în intervenție, asigurând astfel hidratarea echipajelor.
Cei doi au rămas la fața locului până la finalul intervenției, ajutând inclusiv la realimentarea unei autospeciale conduse de un coleg detașat care nu cunoștea bine zona.
Această poveste este o adevărată lecție de implicare, spirit de echipă și omenie. Pentru unii, Răzvan este „doar un soldat”, însă pentru colegii săi este o piatră de temelie, un om dedicat 100% misiunilor sale, fără ezitare, de peste doi ani.
„Suntem mândri peste măsură de băiatul nostru. Așa a fost Răzvan de mic – nu putea să stea deoparte când era nevoie de ajutor. Ne emoționează să vedem că și în timpul liber alege să fie alături de colegii lui, să ajute, să intervină. Nu a făcut niciodată lucrurile pentru laude, ci din inimă. E curajos, sufletist și ne face cinste în fiecare zi. Ne rugăm mereu să se întoarcă sănătos acasă din fiecare misiune. Iar astăzi ne-a arătat din nou cât de mare îi este inima”, au declarat părinții lui Răzvan Ardeleanu, pentru ȘtiriLaMinut.


