Medhouse banner

(Foto) România participă la London Design Biennale 2025. Asociația Art Mirror reprezintă țara pentru a doua oară

Date:

Art Mirror Cluj reprezintă România la Bienala de Design de la Londra

Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca va reprezenta România la London Design Biennale 2025, eveniment care va avea loc în perioada 5-29 iunie, la Somerset House, în capitala britanică.

Artiștii români au fost selectați pentru cea de-a cincea ediție a prestigiosului eveniment, după ce, în urmă cu doi ani, aceeași organizație a asigurat pentru prima dată participarea României la bienală.

„London Design Biennale” este un eveniment de referință la nivel global, dedicat inovației, creativității și cercetării în design. O dată la doi ani, sunt selectate, pe baza unor criterii bine definite, cele mai relevante abordări ale designului contemporan.

„E o mare onoare să participăm pentru a doua oară la Bienala de Design de la Londra. Lucrăm deja de ceva vreme la pregătirea unui proiect amplu, care implică și performance artistic al artiștilor din Republica Moldova. Instalația de artă ce va fi montată în Pavilionul României va atrage peste 200.000 de vizitatori. Ne bucurăm că toate demersurile făcute de asociație au dus la obținerea patronajului Ministerului Culturii pentru această participare”, declară Cristina Cantemir, președintele Asociației Art Mirror.

Ediția din 2025 a bienalei, cu tema „Surface Reflections”, explorează conceptul de reflectare a realității prin design, punând accent pe relația dintre suprafețe, materiale și experiența umană. Totodată, evenimentul abordează impactul schimbărilor climatice, servind ca punct de plecare pentru World Design Congress 2025, care va avea loc tot la Londra.

„Faptul că România, prin Asociația Art Mirror, a fost selectată din nou să participe la Bienala de Design de la Londra este o mare realizare. Proiectul expus în Pavilionul României reprezintă o oportunitate valoroasă de a promova țara noastră pe scena internațională, aducând în prim-plan personalități remarcabile, inițiative de impact și artiști de excepție”, a declarat ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero.

Ce propune Art Mirror pentru Pavilionul României

Art Mirror va expune o instalație artistică inovatoare, menită să creeze o punte între artă, tehnologie, design sustenabil și promovarea României prin personalități de marcă.

Instalația de artă cu care Art Mirror va reprezenta țara noastră la Bienala de  Design va fi compusă din trei elemente principale:

Un element fizic: o instalație specială realizată din CD-uri reciclate, dispuse în formă circulară, la care se adaugă o structură ce evocă aripile unei păsări suspendate, simbolizând zborul și libertatea de exprimare.

Un element artistic interactiv: fiecare CD va avea un cod QR care, odată scanat, va dezvălui ilustrațiile unor personalități românești ce au schimbat modul în care țara noastră este percepută la nivel internațional. Peste 100 de ilustratori și artiști vor contribui la această inițiativă, iar un apel pentru înscriere va fi lansat în curând de Art Mirror.

Un element social: instalația va integra alfabetul Scripor, primul cod tactil al culorilor din lume, pentru a asigura accesibilitate persoanelor cu deficiențe de vedere. Astfel, vizitatorii vor putea explora lucrările prin atingere și tehnologie digitală.

Pentru realizarea proiectului, echipa de artiști a colectat deja peste 150 kg de CD-uri10.000 de bucăți de plastic din electrozi de EKG200 kg de hârtie și 500 kg de dopuri de plută.

Echipa care a conceput și va reprezenta România la London Design Biennale 2025 este formată din: Cristina Cantemir, Cristina Pop, Ioana Raluca Zamfir, Tudor Scripor și Tudor Costin.

Participarea României este susținută de Ministerul Culturii, prin patronajul acordat Asociației Art Mirror. După revenirea în țară, instalația va fi prezentată în mai multe orașe, în cadrul unei caravane culturale programate pentru luna septembrie.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Constanța!

Eleganță, ambiție și putere: Povestea continuă în „Diavolul se...

Petrece 1 Mai la muzeu! Punctele muzeale MINAC sunt deschise vizitatorilor

Program special de vizitare: Siturile arheologice MINAC, deschise între...