Bărbat de 30 de ani, mort după ce a fost surprins de un copac
Intervenție dramatică în zona montană a localității Budacu de Sus, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un arbore.
Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost mobilizate de urgență în localitatea Budacu de Sus, în apropierea cabanei Dealul Negru, după ce a fost semnalat incidentul produs în mediul forestier. Potrivit informațiilor preliminare, victima a fost surprinsă de căderea unui copac, la aproximativ 100 de metri de drumul de acces.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă și o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. De asemenea, a fost prealertat și un elicopter pentru sprijin aerian, iar în sprijin au acționat și salvamontiștii din cadrul Salvamont Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, organismul victimei nu a răspuns protocolului aplicat, iar medicul de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să declare decesul la locul intervenției.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.