FRF atacă la TAS decizia UEFA privind incidentele de la meciul România-Kosovo

Date:

Sursa foto: FRF

FRF a anunțat că va contesta la TAS sancțiunile impuse de UEFA, pe care le consideră ”nejustificate”

Federația Română de Fotbal (FRF) a precizat că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia luată de UEFA în urma incidentelor petrecute la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, pe Arena Națională din București.

Partida nu s-a încheiat pe teren, după ce echipa oaspete a refuzat să mai continue jocul cu mai puțin de două minute până la finalul minutelor adiționale. Arbitrul a fost nevoit să fluiere finalul meciului după o așteptare de peste o oră, timp în care doar echipa României a rămas pe teren.

FRF consideră că sancțiunile impuse de UEFA sunt nejustificate și atrage atenția asupra lipsei măsurilor împotriva federației kosovare. „Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, și anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancționată. În schimb, noi am primit niște amenzi și o sancțiune pe care le considerăm prea mari”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

FRF subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului și că aceștia au fost provocați, existând mai multe dovezi în acest sens. Prin acest demers FRF dorește să protejeze imaginea fotbalului românesc și să lupte pentru respectarea principiilor de fair-play.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Un nou impuls pentru energia verde: Lansarea Ro-HydroHub, proiect strategic în valoare de aproape 140 milioane euro

Hidrogenul, soluția viitorului: România lansează un centru de cercetare...

Atenție, mai multe zone din orașul Constanța rămân fără apă

RAJA va executa lucrări de conectare Pentru conectarea noilor conducte...

Moment istoric: Spitalul Județean Timișoara lansează un centru dedicat luptei împotriva obezității

Premieră pentru sistemul public de sănătate din România: Va...

Astenia de primăvară: De ce apare și ce soluții există

Astenia de primăvară: cauze, simptome și soluții pentru o...