Medhouse banner

(Galerie Foto) Tineri aflați într-o sală de jocuri, prinși de jandarmi cu substanțe interzise

Date:

Substanțele interzise au fost găsite în buzunarele a doi tineri

În această noapte, în jurul orei 01:05, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare de rutină pe strada Baba Novac din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au intrat într-o sală de jocuri unde au observat doi tineri, cu vârste de 24, respectiv 22 de ani, care la vederea oamenilor legii au părut că se feresc de aceștia. Acest fapt i-a determinat pe jandarmi să-i legitimeze pe cei doi. Astfel au constatat că bărbații aveau domiciliul în comuna Tuzla și au decis să-i controleze corporal deoarece prezentau un comportament suspect.

În urma controlului corporal asupra tinerilor au fost descoperite mai multe pliculețe de plastic, unul conținând un fel de etichetă sau timbru de carton multicolor, iar în celelalte se afla o substanță cristalină de culoare albă, posibil cu efecte psihoactive. Tinerii au relatat faptul că aveau la ei acele substanțe pe care urmau să le consume pentru a se relaxa.

Cei doi au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise.

Substanțele găsite asupra lor au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Sursă foto: IJJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Echipamente de ultimă generație la SCJU Constanța. A fost semnat contractul de finanțare

Echipamente pentru Unitatea de Terapie pentru Pacienți Cardiaci Critici...

(Foto) Peste o tonă de tutun fără documente, descoperită printre colete

Peste o tonă de tutun vrac descoperită de polițiștii...

Accident rutier între două autoturisme în Constanța. Un șofer de 20 de ani a ajuns la spital

Unul dintre conducătorii auto consumase alcool Astăzi, în jurul orei...

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...