Casă distrusă de un incendiu în localitatea Obedeni, comuna Bucșani
Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o casă din localitatea Obedeni, comuna Bucșani. Flăcările se manifestau atât în interior, cât și la nivelul acoperișului și exista pericolul de propagare la o anexă și la locuința vecinilor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere, o cisternă, o ambulanță SMURD, una SAJ și poliția.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, suprafața fiind de aproximativ 150 mp. Pompierii su reușit să împiedice extinderea flăcărilor la proprietățile învecinate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Recomandările pompierilor
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Sursă foto: ISU Giurgiu
