Oncoria Med

Grevă japoneză la metrou! Sindicaliştii cer salarii mai mari

Date:

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de ordonanța-trenuleț

Uniunea Sindicatul Liber din Metrou a decis să declanşeze astăzi, 3 februarie, o grevă japoneză de atenționare a călătorilor și a personalului de decizie cu privire la situația în care se află metroul. Dacă solicitările sindicaliștilor nu vor fi ascultate vor face iarăși așa-numita „grevă de exces de zel” în 10 februarie.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de ordonanța-trenuleț.

Luni (3 februarie, n.r.) vom afișa greva japoneză pe toate cabinele de acces și pe trenuri și vom atrage atenția de ce suntem în această grevă‘, a precizat recent, pentru AGERPRES, liderul USLM, Marian Artimon.

Uniunea Sindicatul Liber din Metrou a organizat, în 21 și 22 ianuarie, pichete de protest în fața Ministerului Finanțelor și a Guvernului. Reprezentanţii USLM au cerut creșterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la finele anului trecut și finanțarea corespunzătoare a companiei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare