Telemedicina, consolidată printr-un nou act normativ
Guvernul a adoptat o ordonanță pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a altor acte normative din domeniu, cu scopul de a reglementa și consolida utilizarea telemedicinei în sistemul medical din România. Actul normativ creează un cadru legal funcțional, clar și coerent pentru furnizarea serviciilor medicale la distanță, urmând ca modalitatea concretă de aplicare să fie stabilită prin acte normative subsecvente.
Telemedicina este un instrument util pentru sistemul de sănătate, iar prin actul normativ aprobat astăzi sunt definite clar tipurile de servicii care pot fi furnizate la distanță, în ce condiții și în ce situații consultația medicală față în față rămâne obligatorie. Sunt reglementări necesare inclusiv pentru domenii precum teleradiologia, teleconsultația, telexpertiza sau telemonitorizarea, acolo unde decizia medicală trebuie să fie sigură, fundamentată și protejată profesional.
Clarificarea cadrului legal pentru telemedicină înseamnă aplicare unitară la nivel național, predictibilitate pentru furnizorii de servicii medicale, reducerea riscurilor juridice și profesionale și, în același timp, un acces mai bun al pacienților la servicii medicale, în condiții de siguranță și responsabilitate.
De asemenea, ordonanța prevede ca proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist să se desfășoare cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate începând cu sesiunea de examen din semestrul II al anului 2026.
Decizia de amânare a examenului cu subiecte unice are la bază considerente organizatorice și logistice obiective, necesare pentru pregătirea riguroasă a infrastructurii, procedurilor și resurselor umane, în mod uniform, la nivelul tuturor centrelor universitare.
În acest fel va exista posibilitatea organizării examenului în condiții de egalitate și echitate între candidați, a standardizării nivelului profesional al medicilor, medicilor stomatologi și farmaciști specialiști, a alinierii cu tendințele internaționale în evaluarea medicilor, medicilor stomatologi și farmaciști.
Sursă foto: Unsplash.com
