Într-o societate tot mai permisivă față de violența împotriva femeilor, hărțuirea sexuală rămâne un subiect insuficient adresat, cu implicații semnificative, mai ales în cadrul unităților de învățământ.
Datele prezentate în acest raport al Cetrului Filia aduc în prim-plan o analiză a 85 de coduri de etică ale universităților publice și private, a 52 de răspunsuri bazate pe Legea 544/2001 privind situația statistică a cazurilor de hărțuire sexuală și discriminare de gen din ultimii 5 ani, precum și informații despre activitatea Consiliului de Etică și Management Universitar și analiza a 170 de rapoarte de evaluare instituțională ARACIS.
Conceptul de discriminare este menționat în 94% dintre codurile de etică analizate, dar doar în 21% dintre ele este definit. Niciunul dintre aceste coduri nu oferă o definiție clară pentru discriminarea de gen, iar în doar 38 se face referire explicită la hărțuirea sexuală, iar doar 12 dintre ele includ o definiție a acesteia, însă abstractă și dificil de înțeles fără exemple concrete. De asemenea, hărțuirea sexuală în mediul online este menționată în doar 2% dintre coduri.
În doar 6 coduri de etică, există mențiunea unei persoane specializate care să sprijine victima hărțuirii în depunerea unei sesizări. Un singur cod dintre cele 85 analizate oferă informații despre pașii necesari în cazul unei sesizări privind hărțuirea sexuală, iar niciun exemplu de sesizare nu este prezentat.
În ceea ce privește raportarea cazurilor, din cele 52 de universități publice analizate, au fost înregistrate 44 de sesizări în ultimii 5 ani, dintre care doar 15 privind hărțuirea sexuală. Cazurile sesizate au avut, în proporție de 93%, autori bărbați.
Rapoartele ARACIS dezvăluie că în 47% dintre cazuri, evaluatorii nu au menționat explicit în raport dacă universitatea respectivă întreprinde demersuri dedicate problemelor de discriminare. În rapoartele a 68 de universități nu s-a menționat nicio informație sau recomandare referitoare la discriminarea de gen.
Interesul redus al universităților față de hărțuirea sexuală contribuie la menținerea unor raporturi inegale de putere și credibilitate între femei și bărbați și la creșterea inegalităților de gen în societate.
Printre recomandări se numără asumarea unei poziții de toleranță zero, introducerea unei secțiuni dedicate hărțuirii sexuale în codul de etică, formarea personalului și colectarea și raportarea anuală a cazurilor pentru o transparență crescută.
Care sunt principalele cauze ale hărțuirii sexuale
Datele colectate de Centrul Filia indică faptul că:
- 1 din 2 femei care au completat chestionarul au confirmat existența hărțuirii sexuale în universități;
- 1 din 2 respondenți au susținut că cea mai eficientă metodă de combatere a hărțuirii sexuale este reglementarea ei specifică în codurile de etică universitare, inclusiv prin includerea sancțiunilor.
Principalele 3 obstacole identificare de studente și studenți în ezitarea raportării cazurilor de hărțuire sexuală sunt:
- Teama repercusiunilor;
- Teama expunerii publice;
- Lipsa sancțiunilor corespunzătoare în cazul agresorilor
La finalul anului 2020 (octombrie – noiembrie) Centrul FILIA a realizat un nou studiu exploratoriu, lansând un chestionar online la care au răspuns 368 persoane din mediul academic, din peste 10 universități publice și private din țară, majoritatea studente și studenți.
Din datele culese reiese că 30% dintre respondente au fost hărțuite sexual cel puțin o dată, iar aproximativ 37% au afirmat că au fost martore/i la cel puțin un caz de hărțuire sexuală.
Dintre principalele cauze ale hărțuirii sexuale în universități au fost identificate:
- lipsa sancțiunilor corespunzătoare pentru astfel de fapte;
- tendința de blamare a victimei și lipsa de solidarizare cu aceasta;
- lipsa unor proceduri clare de raportare a cazurilor.
Hărțuirea sexuală presupune „orice comportament nedorit verbal, nonverbal sau fizic de natură sexuală, care apare cu scopul sau efectul de a viola demnitatea unei persoane, (…) de a-i crea un spațiu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv” (Comisia Europeana 2013).
Hărțuirea sexuală nu depinde de intenția persoanei care hărțuiește, ci de impactul pe care comportamentul pe care îl adoptă îl are asupra persoanei care a fost hărțuită.
Cele mai răspândite forme de hărțuire sexuală
Responsabilă de hărțuirea sexuală este doar persoana care hărțuiește! Hărțuirea sexuală, ca oricare formă de violență împotriva femeilor, este despre impunerea controlului și puterii agresorului asupra victimei.
În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, definind-o drept: „un comportament nedorit cu conotație sexuală exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.
În Codul Penal, hărțuirea sexuală este considerată infracțiune dacă comportamentul cu conotații sexuale a fost replicat și dacă între victimă și agresor există o relație de muncă: pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Printre cele mai răspândite forme de hărțuire sexuală sunt:
- Glume, bancuri cu tentă sexuală care te fac să te simți inconfortabil;
- Comentarii nesolicitate cu privire la felul în care arăți;
- Comentarii cu caracter sexual, folosirea de porecle și expresii cu conotații sexuale;
- Fluierături, ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite;
- Apelative sexiste și umilitoare precum „păsărică”, „păpușă”, etc;
- E-mailuri, mesaje, scrisori sau comentarii pe rețelele de socializare cu conținut sexual sau cu tentă sexuală nedorite;
- Insistențe privind acceptarea unor întâlniri, relații și/sau urmărirea persoanei;
- Discuții explicite sexuale, propuneri și/sau avansuri sexuale directe;
- Expunerea indecentă a unor părți ale corpului sau atingeri sexuale nedorite;
- Expunerea la fotografii sau filme cu conținut sexual;
- Amenințări, constrângeri sau condiționări ale evaluării academice sau profesionale de acceptare a unor relații de natură sexuală.
