Medhouse banner

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC

Date:

Horia Constantinescu și demisia sa pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

Horia Constantinescu a semnat, astăzi, cererea de demisie din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, urmând a intra în vigoare începând cu data de 24 aprilie 2024.

Decizia vine în contextul înscrierii în cursa pentru funcția de primar al municipiului Constanța, se arată în comunicatul de presă trimis de biroul său de presă.

Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanța. În funcția de președinte am dovedit cu prisosință că se pot face lucruri bune pentru cetățeni la nivel national. Este momentul să arăt că și pentru orașul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinesu.

Horia Constantinescu a început actualul mandat în funcția de președinte al ANPC în ianuarie 2022. 

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: Sania de treierat („dicanie”) din colecția de etnografie

Descoperiți „dicania”, unealta tradițională de la sfârșitul secolului al...

Se oprește apa în Zona de Nord din municipiul Medgidia!

RAJA conectează noi conducte la sistemul centralizat din Medgidia RAJA...

Paștele Blajinilor: Semnificația „Paștelui Mic” și tradițiile uitate ale poporului român

Obiceiuri de Paștele Blajinilor: De ce dăm ouăle de-a...

(Foto) Atenție, șoferi și pietoni! Regulă nouă de circulație în zona Doraly Mall

Trecerea de pe Șoseaua Mangaliei a fost semaforizată Un nou...