Medhouse banner

Iași: Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost călcat de tren. Asociația Elevilor din Constanța dă vina pe Ministerul Educației

Date:

Tragedie în apropriere de staţia Podu Iloaiei. Un băiat de 12 ani a murit călcat de tren. Acesta a traversat calea ferată împreună cu sora lui de 13 ani. Cei doi copii se duceau la școală. Din primele informații, se pare că scara unui vagon ar fi agățat rucsacul băiatului. Când și-a văzut fratele rănit grav, fetița care apucase să treacă pe partea cealaltă, a strigat după ajutor. 

„Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, astăzi, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 07:10, despre producerea unui accident feroviar în orașul Podu Iloaiei. La fața locului, a fost direcționat de urgență echipajul de terapie intensivă mobilă cu medic (TIM). La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, medicul de pe echipajul sosit la evenimentul feroviar a constatat decesul unui minor.”, au transmis reprezentanții ISU „Iași”.

Apelul la 112 se pare că a fost dat de mecanicul de locomotivă care i-a spus dispecerului că a lovit o persoană care traversa neregulementar calea ferată, în apropriere de staţia Podu Iloaiei.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsit un minor, lovit de un tren care circula pe ruta Timişoara – Iaşi. Din nefericire, echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul minorului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Județean Iaşi (IPJ).

Sora băiatului a fost cea care i-a anunțat pe părinți despre tragedie.

„Se ducea împreună cu fetiţa mea la şcoală. Ne-a sunat fata şi ne-a spus să venim repede că l-a izbit trenul, pe băiat. Acum că e speriată nu cred că o să mai meargă, un timp, la şcoală, doar dacă i se pune transport la dispoziţie.”, a spus tatăl copilului mort, potrivit ziaruldeiași.

Prin acel loc trec zilnic zeci de copii din Podu Iloaiei care fac naveta la școală. Sunt aproximativ 200 de elevi în zona localității Scobâlțeni. Toți ar fi trebuit să fie transportați la unitatea de învățământ cu microbuzul, însă cele două mijloace de transport ale Primăriei Podu Iloaiei pot duce aproximativ 160 de elevi. Timpul însă nu le permite șoferilor să se întoarcă pentru ceilalți, așa că „fiecare se descurcă cum poate”, iar de cele mai multe ori copiii merg pe jos până la Podu Iloaiei, traversând liniile de cale ferată.

Primarul din Podu Iloaiei a spus că a solicitat un al treilea microbuz și că ar urma să-l primească abia anul viitor.

Asociaţia Elevilor din Constanţa trage un semnal de alarmă și dă vina pe Ministerul Educației

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) trage un semnal de alarmă cu privire la incidentul şocant de la Podu Iloaiei din Iaşi, unde „din cauza Ministerului Educaţiei, un copil a fost spulberat de tren!”, susțin elevii.

Marţi, 22 noiembrie a.c, la Podu Iloaiei din Iaşi, un băiat de 12 ani mergea către şcoală pe jos cu sora lui şi o elevă. Eric a trecut şinele de tren ca să nu întârzie la şcoală şi a fost ucis de tren, în faţa surorii lui de 13 ani şi a celeilalte colege, de aceeaşi vârstă. Băiatul provine dintr-o familie cu 4 copii.

Evenimentul cumplit a făcut ca sora sa mai mare să-l vadă pe Eric ucis chiar în faţa ei. Familia este traumatizată: „Naşul băieţelului: Acum nu ştim ce să vorbim. Suntem terminaţi. Ce să spun? Noi l-am văzut acolo… nu ştiu.”

Microbuzele şcolare care sunt implementate în Podu Iloaiei, două la număr, nu fac faţă numărului mare de elevi. „Mina Biţă Manole, bunica băieţelului: Sunt mititei copiii şi se grăbesc să ajungă la şcoală. Le trebuie transport. Este, dar când vine, când nu vine. Când s-a stricat maşina, când nu sunt de ajuns maşini.”

Încă un incident traumatizant de tip „Caracal”. Elevii au nevoie de un transport sigur, legal şi finanţat. Considerăm că Ministerul Educaţiei ar trebui să fie cercetat penal pentru complicitate. Câte astfel de evenimente tragice trebuie să se întâmple ca să o convingă pe doamna ministru Deca să asigure transport gratuit elevilor?

Asociația Elevilor din Constanța solicită Ministerului Educaţiei să îşi ceară iertare faţă de familia în cauză şi să asigure transport gratuit, pentru a evita un alt caz „Caracal”!

Sursă foto: ziaruldeiași

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Kira Kiralina, pisica din România care a cucerit și Scandinavia!

Frumusețea pisicii din România care continuă să cucerească lumea Kira...

O seară magică la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”!

Sâmbătă de poveste la Teatrul Național de Operă și...

UNTOLD are nevoie de votul tău în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals!

104 zile până la UNTOLD ONE. Celebrează noua eră...