Medhouse banner

ICCJ dezbate miercuri contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Date:

ICCJ a fost sesizată de AUR cu privire la hotărârea CCR, pe care o consideră ”un precedent extrem de periculos”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) dezbate miercuri contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.

În sesizare se arată că decizia CCR de reluare a întregului proces electoral reprezintă „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că „suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi”, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept”.

De asemenea, președintele AUR, George Simion, menţionează că aceiaşi judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidaţii care vor fi invalidaţi pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele ‘probe’ pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE şi Ministerul de Interne, aşa-zis desecretizate de CSAT.

Nu există niciun motiv în acest moment, raţional sau emoţional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri”, se mai arată în contestație.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Ziua Universală a Iei” – Creatoare de ii din toată țara vin la Constanța pentru a prezenta cămașa cu altiță

Eveniment dedicat portului tradițional pe platoul Muzeului de Artă...

Măsuri de protecție a populației: Cum să evităm tragediile la scăldat în această vară

Recomandările ISU Ialomița pentru prevenirea riscului de înec în...