In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa
In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Instituția de învățământ de la malul mării aduce un omagiu la trecerea în eternitate a acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, excepțional critic, teoretician și istoric literar.
Născut la Râmnicu-Vâlcea, în 27 noiembrie 1939, Nicolae Manolescu a absolvit liceul la Sibiu în 1956 și a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București (1956-1962). În 1974 a devenit doctor în litere cu teza „Contradicţia lui Maiorescu”.
În 1964 și-a început cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, unde a fost asistent, între anii 1964-1968; lector, în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor.
Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei „Contemporanul”
După debutul publicistic în „Viaţa românească” (iulie 1961) şi cel editorial, cu volumul „Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei „Contemporanul” (1962-1972) şi a „României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al „României literare”, iar din 1990 directorul publicației.
Din 1990, Nicolae Manolescu a devenit directorul revistei „România literară”. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990 – septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică „Ochiul magic”. Activitatea lui de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.
În decursul carierei sale, Nicolae Manolescu a publicat volumele: „Lecturi infidele” (1966), „Metamorfozele poeziei” (1968), „Contradicţia lui Maiorescu” (1970), „Teme” (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), „Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), „Arca lui Noe” (I-III, 1980-1983), „Despre poezie” (1987) și „Istoria critică a literaturii române” (1990).
De asemenea, acesta a mai publicat și „Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); „Cărţile au suflet” (1995); „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); „Poeţi romantici” (1999); „Teme” (2000); „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III, 2001); „Cititul şi scrisul” (2002); „Poeţi moderni” (2003); „Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
În noiembrie 2008 Nicolae Manolescu a lansat lucrarea „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, care însumează peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani.
Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acesteia.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) din 1963 și a fost ales preşedinte al acesteia în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.
În 2000i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce
La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Nicolae Manolescu a fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez – cu titlul de „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.
„Dumnezeu să îl odihnească în pace!” a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa
