Medhouse banner

Încă 37 de români și membri ai familiilor lor, repatriați din zona de conflict din Orientul Apropiat

Date:

Această operațiune face parte dintr-un demers mai amplu

Încă 37 de cetățeni români, împreună cu membri ai familiilor lor, au fost repatriați vineri seară din zona de conflict armat din Orientul Apropiat, în urma eforturilor coordonate ale Guvernului României.

Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, aceștia au fost aduși în siguranță în țară cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale.

Această operațiune face parte dintr-un demers mai amplu, prin care, în total, 158 de cetățeni români au fost evacuați vineri din zona afectată de conflict și au ajuns în România, precizează sursa citată.

Guvernul anunță că va continua să monitorizeze situația din regiune, menținând legătura cu cetățenii români aflați în continuare în zona de pericol. Autoritățile promit că vor oferi în continuare sprijin și asistență pentru repatrierea celor care au solicitat ajutorul statului român.

Foto: Guvernul României / Facebook

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...