Incendiul s-a produs din cauza unui coș de fum necurățat
Incendiu de proporții în județul Neamț! Două case învecinate din localitatea Cotu Vameș au fost distruse vineri de flăcări. Până la sosirea pompierilor, patru persoane s-au autoevacuat din locuinţe.
„Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperişul comun a două case, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcţie, precum şi propagarea la o casă învecinată aflată la o distanţă de aproximativ 1,5 metri. Din interiorul unei case au fost scoase două butelii”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, citată de Agerpres.
Un bărbat în vârstă de 75 ani care a suferit un atac de panică a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.
Pompierii au pornit o anchetă pentru a stabili cauza exactă a producerii incendiului. Cel mai probabil ar fi vorba despre un coș de fum necurățat.
Sursa foto: stireadeiasi.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.