Două persoane, evacuate de pompieri din mijlocul flăcărilor
Un puternic incendiu a cuprins, noaptea trecută, mai multe construcții improvizate din municipiul Hunedoara. La sosirea echipajelor de stingere de la Detașamentele de pompieri din Hunedoara și Deva, incendiul se manifesta la construcțiile aflate pe aproximativ 180 de metri pătrați.
Intervenția pentru a opri extinderea flăcărilor și pentru a lichida incendiul s-a realizat cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), iar la locul producerii evenimentului a fost direcționată și o ambulanță SMURD.
Pompieri au evacuat din perimetrul unde se manifesta incendiul 2 persoane care încercaseră să stingă focul înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Se aflau într-o zonă care-i punea în pericol.
Nicio persoană nu a fost surprinsă în interiorul construcțiilor cuprinse de flăcări. Echipajul SMURD a acordat asistență medical unei persoane care a suferit un atac de panică.
Flăcările au afectat un garaj în interiorul căruia se afla un autoturism, o magazine cu 4 metri cubi de lemne de foc, alte 3 construcții improvizate și 50 de metri pătrați de vegetație uscată.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric la instalația unei construcții din perimetrul afectat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.