Medhouse banner

Începerea noului an universitar reactivează tinerii pe piața muncii. 93,7% au mai puțin de un an de experiență de muncă

Date:

Peste 26.000 de candidați cu vârsta între 18 și 24 de ani și-au făcut cont pe o platformă de recrutare în ultima lună

Apropierea începerii noului an universitar a reactivat segmentul de candidați foarte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Astfel, în ultima lună a crescut nu doar numărul de aplicări pe acest tronson de vârstă, ci și numărul de candidați nou intrați în platformă, fiind înregistrate 26.000 de conturi noi pe eJobs.ro. Numărul reprezintă aproape jumătate din totalul conturilor nou create în acest interval de timp, respectiv 57.000.

„Chiar dacă, în termeni de aplicări, categoria 18-24 de ani încă se află sub candidații cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, când vine vorba despre persoane care și-au creat cont pe eJobs în ultima lună și au început să prospecteze piața muncii, pe primul loc sunt candidații foarte tineri, cei mai mulți aflați încă la prima angajare, absolvenți de liceu, încă studenți sau care abia au terminat facultatea. Pentru aceștia, toamna este cel mai bun moment pentru angajare, tocmai pentru că aleg să acumuleze experiență înainte de a-și termina studiile astfel încât, după absolvire, să le fie mai ușor să se angajeze”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Comparativ, în timp ce 44,5% dintre conturile nou create aparțin candidaților care au între 18 și 24 de ani, segmentul de vârstă 25-35 de ani (cei care, altfel, generează cele mai mari cifre de aplicări) are 13,8% din totalul de conturi noi, respectiv 7.900. 4.200 de candidați noi vin din categoria 36-45 de ani și puțin peste 3.000 au peste 45 de ani.

„Vorbim despre oameni care nu au avut până acum cont de candidat pe eJobs. Faptul că au făcut această mișcare arată o intenție reală de angajare în următoarea perioadă. Nu toți ajung să și aplice imediat, însă cu siguranță sunt atenți la ofertele din piață și este de așteptat ca, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, să înceapă să aplice și cei care deocamdată doar observă piața”, mai spune Roxana Drăghici.

93,7% dintre candidații noi care au cel mult 24 de ani au mai puțin de un an de experiență în muncă. Cei care au mai lucrat, totuși, până în acest moment au experiență preponderent în domenii precum vânzări, alimentație / horeca, achiziții sau administrativ / logistică, iar orașele din care vin cei mai mulți sunt București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

Din cele 1 milion de aplicări înregistrate în ultima lună, 315.000 aparțin candidaților 18-24 de ani și aproape 370.000 celor care au între 26 și 35 de ani. 185.000 vin din categoria 36-45 de ani și 110.000 din segmentul 45+. Cei care au mai puțin de 18 ani au avut și cele mai puține aplicări, mai exact 9.000.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, candidații care au mai puțin de doi ani de experiență și aplică pentru un job entry level ar trebui să se aștepte la salarii cuprinse între 3.500 și 4.500 de lei, net. În ultima lună, au fost postate 28.000 de joburi noi. Dintre acestea, mai mult de jumătate s-au adresat candidaților entry level. De altfel, și în acest moment, sunt aproximativ 19.000 de joburi disponibile pentru cei care au între 0 și 2 ani de experiență pe piața muncii.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...